marți, 26 martie 2013

Reteta unt pufos super emolient


Cum am promis în articolul trecut, vă prezint o reţetă de cremă fină, care lasă o piele faină de tot. De fapt, postul trecut cu untul de mango a plecat de la această cremă pe care am decis s-o încerc cu o bază de mango.

Deci s-a întâmplat că îmi făceam un pic de inventar zilele trecute printre ingrediente şi am descoperit că aveam lecitină lichidă din soia. Această lecitină este utilizată ca şi co-emulsifiant în emulsii. Am folosit-o în câteva măşti de păr şi a mers foarte bine. Vă mai aduceţi aminte când am menţionat la sfârşitul postului trecut că acidul linoleic este responsabil într-o mare parte pentru reţinerea apei în piele şi că pentru a avea un efect emolient îndelungat într-o cremă, sunt indicate ingredientele cu mult acid linoleic? Ei bine, lecitina din soia conţine aproape 60% acid linoleic!!! Cool! Ea reţine foarte bine umezeala în piele, adică are efect umectant şi creează o barieră pentru a preveni pierderea de apă din piele.

Apoi am mai dat peste lanolină, o grăsime obţinută din lâna de oaie, care are efect extra emolient (cuvânt de ordine pentru lanolină) şi, la fel ca lecitina, sprijină retenţia apei în piele. Ambele ingredinte sunt foarte indicate pentru întreţinerea unghiilor şi a cuticulelor. Atenţie: unele persoane pot fi alergice la lanolină! Şi am menţionat că aceasta nu este de origine vegetală.

Reţeta am facut-o prima dată simplă, ca atare, însă a doua oară când i-am făcut poze am transformat-o în scrub adăgându-i zahăr :).

Reţetă:
20 g ulei de migdale dulci (poate fi înlocuit cu măsline)
10 g lecitină din soia
10 g lanolină
opţional ulei esenţial la alegere – câteva picături (eu am adaugat lavanda)
opţional zahăr, zaţ de cafea etc  - dacă doriţi scrub

Sunt în stadiul în care o folosesc permanent, pe tot corpul, inclusiv pe faţă şi vă mărturisesc că dimineaţa, prima dată când deschid ochii îmi verific mâinile să văd cât de fine sunt :):):) şi gândesc cu satisfacţie: asta-i de la cremă :):).  Dacă nu aveţi lecitină din soia lichidă puteţi înlocui cu ulei de floarea-soarelui presat pentru că el conţine aproape 75% acid linoleic, are muuultă vitamina E şi este non-comedogenic. Nu este interzis tenului acneic.

Peste untul de mango netopit se încorporează uleiul de migdale puţin câte puţin ca se devină pufoasă compoziţia, ulterior se adaugă lanolina topită şi lecitina şi se amestecă bine. Dacă doriţi, puteţi adăuga şi ulei esenţial. Eu am pus şi zahăr să-l fac scrub.




Enjoy!
Pe curând!

6 Comentarii:

Unknown spunea...

Trebuie sa zic ca e apropape delicios:D:P Si eu ma joc cu cosmeticele homemade,si sunt incantata de ce-mi ies:) Bine,ale tale sunt mai faine,arata si mai bine,dar macar am de la cine sa invat:) Mersi pt post!

coco spunea...

cam asa fac si eu , multumesc de reteta , folosesc !

Unknown spunea...

Vreau sa te intreb ceva,daca poti sa ma ajuti:) Untul de cocos ar trebui sa miroasa a cocos?Fiindca eu mi-am luat,dar n-are nici un miros.Poate fiindca e prelucrat in asa fel incat sa poate fi folosit la prepararea mancarurilor si na nu aiba gust?Daca e asa,e bine sa ma dau cu el pe corp?Mersi:D

Scintilla Silk spunea...

@coco
Super, ma bucur ca iti place :)!

Scintilla Silk spunea...

@Claudia
Ma bucur ca iti plac cosmeticele handmade si iti reusesc, nu conteaza cum arata, atat timp cat este minunat pe corp :)
Uleiul de cocos cu miros este virgin, cel fara miros este rafinat. TE poti da si cu cel rafinat pe corp pentru ca el pastreaza acizii grasi care au multe proprietati.

Unknown spunea...

Multumesc pentru raspuns!:)

Trimiteți un comentariu